Gânduri la 3 dimineața

Stăteam azi treaz la orele 3 dimineața, nemaiputând să adorm mă tot gândeam la cine am fost cândva, unde am ajuns și cine sunt acum. Îmi revineau în cap diverse amintiri din diferiți ani ai vieții, discuții pe care le-am avut cândva, oameni pe care i-am întâlnit și cu care nu am mai vorbit. Acele „one time encounters„. Apoi ceva m-a pus pe gânduri, și anume transformarea prin care am trecut de când eram copil și până la acei 21 de ani pe care îi am în prezent. Cine sunt? Ce am ajuns?

Ieri când mergeam în troleibuz întorcându-mă din oraș, vremea fiind posomorâtă și friguroasă tot reflectam la acele clipe, la trecerea lor, la oameni, la preocupări, vise și dezămăgiri. La cum nimeni nu mă va putea cunoaște cu adevărat, nu va putea vedea ce se întâmpla în interiorul meu. Sau eu nu-i voi înțelege pe deplin. În ultimul timp tot mai des am senzația că trec peste barierele timpului. Totul e în fast-forward iar eu operez în slow motion. Parcă ridic voalul cu care e acoperită omenirea și privesc dincolo. Iar dincolo tot ce văd e efemerul, e un gol, pustiu. Îmi imaginam în acea oră de 3 dimineața, în bezna totală a camerei, stând așa culcat în pat cu plapuma trasa peste trupu-mi, îmi imaginam că plutesc în mijlocul oceanului. Aud cum apa forfotește în jurul meu, dar cel mai important în acea imensă singuratate, am privirea ațintită spre cer. Și cât de frumos e, milioane de stele, care s-au „stins” dar lumina acestora încă o pot vedea. Pot vedea ceea ce nu mai e, ce joaca mai e și asta? Acele mici luminițe care strălucesc acolo în depărtare iar eu plutesc aici în freamătul valurilor oceanului. O stranie senzație de calm mă inundă, ceva mă cheamă și trage în jos, iar eu nu rezist, simt doar cum cad în gol și devin liber. Citește în continuare „Gânduri la 3 dimineața”

Bătăi în vid

Pulsează-mi inima,
Bătăi ce vor fi uitate precum
Lacrimile ce-au fost cândva vărsate

Atât de mult simțim,
Atât de puțin vorbim.
În depărtare,
Suntem doar niște amintiri
Spălate de efemer

Existența ne consumă în prezent.

Spui că iubești, dar nu mă mai privești
Cum cândva o faceai.
Privirea-i ții absentă,
Un vid și gol, pe care nu-l pot umple.

Te-a surprins gândul cumva?
Nu vom mai fi.
Să resimțim. Să retrăim.
Dragostea noastră,
Se va stinge și ea,
Cu ultima bătaie a celei din ultimi răsuflări
Trupurile noastre vor îngheța,
Iar cu acestea și ceea ce cândva ne spuneam

„Ești al meu, ești a mea.”

Recenzie Film – Restless (2011)

restless

Restless este o dramă romantică care îmbină o poveste interesantă, cu scene emoționante ce nu te pot lăsa indiferent. O bătălie între moarte și dragoste, în care pe întreg parcursul peliculei se resimte nihilismul apăsător al vieții. Dar această combinație îi priește de fapt acestei  istorisiri. Enoch (Henry Hooper) este un adolescent care merge la înmormântări, nu cunoaște pe nimeni din cei decedați, pur și simplu merge acolo probabil ca să privească moartea în ochi. Aceeași moarte care i-a luat din viață pe părinții săi într-un accident rutier. El a supraviețuit, dar fiindcă era în comă nu a reușit să-și ia rămas bun de la părinții săi, de aici și se explică această „obsesie” pentru înmormântări. La una din aceste înmormântări se întâlnește cu Annabel (Mia Wasikowska) care îl demaschează, însă nu îl judecă pentru ceea ce face. Aceștia încep să se cunoască mai bine, iar eventual o simplă relație de prietenie progresează la una de dragoste.

Enoch este rezervat, are un prieten imginar Hiroshi (Ryo Kase) care este o fantomă, acesta fiind un kamikaze în cel de-al doilea război mondial. Aceștia petrec majoritatea timpului împreună, Hiroshi fiind acel prieten căruia i se poate destăinui. Am putea zice că Hiroshi este pentru Enoch un refugiu de la toate problemele personale, un prieten căruia Enoch poate să i se destăinuie fără inhibiții. Enoch ar putea fi caracterizat ca o persoană care e singuratică, a abandonat studiile,  merge la înmormântările unor persoane necunoscute și are un prieten imaginar.

Annabel este pasionată de natură, îl citește și admiră pe Darwin. Îi place să deseneze, plimbările în natură, și are cancer, având de trăit doar 3 luni. Din film vedem că cumva Annabel este împăcată cu această inevitabilitate – moartea. Până la urmă ce înseamnă 3 luni sau 3 ani sau 3 secole? Căci în imensitatea universului nu are nicio importanță consideră ea. Oricum pâna la urmă, majoritatea vieții o însumează perioada în care nici nu am fost concepuți, iar după moartea noastră, tot timpul de care nu vom cunoaște și nu îl vom fi trăit. Viața însumând doar o picătura dintr-un ocean.

restless4

Și cumva, Enoch și Annabel înțeleg asta. Ea îl înțelege pe el, el o înțelege pe ea. Este evident că moartea îi va desparte, și cumva te întrebi dacă se merită să iubești și să fii vulnerabil, chiar în pofida inivitabilității care va surveni eventual. Dacă până acum Enoch mergea să privească moartea, acum el se îndrăgostește de o persoană căreia aceasta are să-i aducă sfârșitul. Iar ei își asumă acest risc îmbarcând pe corabia dragostei.

Atașamentul, mai ales cel emoțional sau din dragoste, când are loc și mai apoi e întrerupt lasă o rană a cărei cicatrice nu are să dispară vreodată. Și acest film parcă te face să înțelegi despre aceasta bătălie între dragoste și efemeritate. Până la urmă este cu mult mai greu să regreți că nu ai iubit la timpul potrivit, decât că ai iubit și ai pierdut. Măcar așa ai încercat și ai simțit căldura celuilalt, zâmbetul, sărutul, momentele petrecute împreună. Care chiar și dacă vor fi uitate, căci este inevitabil, precum orice poveste de dragoste. E ceva prin ce ai trecut și nu contează că a fost numai pentru un moment. În viață nu e greu să mori, unii fiind morți înainte chiar să fi trait cu adevărat. Însă e cu mult mai greu să iubești.

regret

Pe final, pot doar să zic că e într-adevăr un film destul de bun. Nu-i siropos, dar memorabil în felul său. Din viață pentru viață.

Trailer Film:

Recenzie „Eseuri de Îndrăgostit” de Alain de Botton

Ce e dragostea? Când și cum apare sau se manifestă? Cât durează? Devine dragostea obișnuință ? Cum înfruntăm sfârșitul unei relații? O să cautăm răspunsul la aceste întrebări și vom încerca să rezonăm cu ceea ce aparent nu poate fi raționat. Dar totuși asta nu înseamnă ca nu suntem îndreptățiți să încercăm.

Despre Alain de Botton am aflat din întâmplare mai întâi pe Youtube. Acesta e fondatorul canalului The School of Life. Video-urile se bazează în mare masura pe concepte filosofice, dorind sa explice unele teme abordându-le din variate perspective. Personal îmi plac foarte mult video-urile care analizează diferite personalități din diverse domenii: literatură, muzică, psihologie, celebrități. Pentru cei interesați să afle mai mult iată un scurt video introductiv „What is the School of Life?

eseuri-de-indragostit-alain-de-botton
Sursă imagine: Stroke.ro

Alain de Botton este un filosof și o personalitate TV, este de asemenea cunoscut
drept scriitor având în arsenal publicate mai multe cărți printre care din întâmplare am reușit să găsesc „Eseuri De Îndrăgostit”. Așa că fara multa ezitare am început să savurez din ideile introspective despre dragoste din perspectiva naratorului. Acesta încercând să despice procesul și dorind să găsească o explicare pentru acest fenomen miraculos, care involuntar ni se întâmplă tuturor la un moment dat.

Ce pot spune e ca această carte e foarte bine scrisă, ideile sunt bine expuse, obesrvările clar elaborate. Împletirea gândurilor interioare cu experiențe din viață, în încercarea de a găsi o explicare a tot ce înseamnă a iubi. Este o carte filosofică, sunt referințe la diverși filosofi și este exemplificat cazul mai în detaliu prin includerea mai multor perspective ambivalente. La propria discreție am decis să includ pasaje care mi-au plăcut.

Să începem deci. Citește în continuare „Recenzie „Eseuri de Îndrăgostit” de Alain de Botton”

Recenzie Film – Sing Street (2016)

sing-street-posterNu este mare mirarea  când spun că sunt pasionat de filme, iubesc tot ce e legat de producțiile cinematografice. La câte am privit nici nu mai știu, însă ieri seara întâmplător sau nu am dat de acest film pe nume – Sing Street. Ei bine am privit trailer-ul, am mai citit ceva comentarii, totul pare destul de bun. Oamenilor le place filmul, ba chiar îl laudă. Așa că am decis că asta va fi surpriza pentru seara. Și să spun că am rămas plăcut surprins de ce am vizionat cred că nu e destul. Este o producție cinematografică foarte bună. Am avut parte de momente în care pur și simplu rămâneam cu zâmbetul pe buze. Iar asta înseamnă mult pentru mine. Filme care te fac să simți, să trăiești alături de personaje, astfel de filme în care realizezi bucuria chiar și propriei existențe chiar dacă și pentru doar o scurtă perioadă. Când dai de acest gen de filme ești în același timp fericit că l-ai descoperit, dar și parca ești întristat că s-a terminat. Ca și orice ce e bun și memorabil. Acum îți rămâne doar să speri că încă vei mai găsi astfel de perle. Dar te mai și întrebi  – oare cât de curând se va întâmpla?

Să începem cu sinopsis-ul: Un băiat din Dublin, în perioada anilor 1980 scapa de tensiunile prezente în familia sa prin dorința de a forma o trupă pentru a impresiona fata misterioasă pe care o place. Citește în continuare „Recenzie Film – Sing Street (2016)”

Recenzie Film – The End of The Tour (2015)

the-end-of-the-tour-film-recenzieThe End of The Tour este un film care se clasifică ca fiind o dramă biografică a vieții scriitorului David Foster Wallace. Acțiunea are la bază două personaje. Pe de o parte scriitorul și jurnalistul David Lipsky (Jesse Eisenberg) care îl intervievează pe autorul David Foster Wallace pentru revista Rolling Stones. Acesta din urma cunoște o nemaipomenită faimă în lumea literară  în urma publicării cărții sale Infinte Jest.

Așa dar înainte de a începe consider că este necesar să vorbim despre protagonistul nostru. Despre David Foster Wallace am auzit la întâmplare privind niște vloguri ale unui cuplu care erau atât de entuziasmați de acest autor încât în călatoria lor pe mare îl menționau adesea. Apoi după câteva videouri vizionate și citind mai multe am descoperit că David Foster Wallace a fost o persoana într-adevăr neobișnuită.

David Foster Wallace (Februarie 21, 1962 – Septembrie 12, 2008) a fost un scriitor American, a scris  nuvele, esee, de asemenea a fost profesor de engleza si scriere creativă. Nuvela lui Wallace – Infinite Jest publicata in 1996 a fost citata de revista Time ca fiind unul din cele mai bune 100 de romane publicate in engleza in perioada 1923 – 2005. Sursa Wikipedia.

David Foster Wallace s-a sinucis la vârsta de 46 de ani. Majoritatea vieții, mai mult de 20 de ani Wallace a suferit de depresie conform spuselor tatălui său.

Filmul începe cu un apel telefonic la care jurnalistul David Lipsky răspunde, acesta este informat de moartea lui David Wallace. Lipsky nu crede acestor vorbe, crezând că este doar o glumă proastă. Suntem  deci transferati ceva timp în urmă în perioda când David Lipsky îl descoperă pe Wallace. David Lipski este și el scriitor și deși nu are parte de aceeași faimă este indignat de acest nou scriitor care pare să fie atât de recunoscut și apreciat de toți. Dar, odată ce citește Infinte Jest – realizează ca Wallace merită aprecierea și doreste să scrie un articol despre Wallace pentru revista Rolling Stone. Asa dar Lipski primește aprobarea de a lua acest interviu. Wallace este la finalul turului cărții sale și acceptă să fie intervivat. Citește în continuare „Recenzie Film – The End of The Tour (2015)”

Un drum fără destinație

Cu acest blog începe  o nouă aventură, o încercare cel puțin pentru mine în care voi traversa acest nou tărâm al cuvintelor. Uneori mă întreb și singur care e scopul să-ți deschizi un blog. Va fi ceva serios sau doar un hobby ocazional în care voi posta când și cum? La drept vorbind totdeauna am avut o dorință  de a scrie, nu totdeauna am scris bine cred eu, în sensul tradițional. Nu sunt scriitor, iar prin acest blog nu vreau sa demonstrez nimic nimănui. Ei bine, poate doar mie.

Tot ma gândeam la scris și la semnificația pe care a avut această activitate în viața mea, fie chiar și scrierea în jurnalul personal, unde imi redam framintarile. Consider scrisul ca ceva într-adevăr terapeutic. Dar în același timp oricând mă gândesc la scris, mă apucă și un fel de teamă. Mă întreb cu ce pot contribui eu prin cuvintele mele? Dar oare am ce spune ce nu s-a mai spus deja? Oare merit eu să împărtășesc aceste cuvinte cu cineva? Merit sa fiu citit?

Să fie la discreția voastră.

Nu caut faimă, și nu doresc să fiu recunoscut. Cel puțin vreau sa pun ego-ul la o parte și să nu fiu cineva, cât aș dori să fac ceva care să conteze. Chiar dacă doar prin intermediul textelor.

Nu am de gând să scriu multe despre problemele, sau preocuparile mele. Dar dacă voi considera că ceva trebuie spus, atunci o voi spune. M-am decis că nu va fi un blog axat pe o anumita nișă/subiect. Doresc să explorez mai multe, să ma exprim mai mult.

Promisiuni nu prea doresc să fac, considerând că încă nu prea am o idee clară a ce urmează. Dar, presupun că anume această enigmă, acest necunoscut, într-un fel dacă și este nelinistitor mai aduce și cu el un spirit de aventură.

Proclam solemn începutul acestui drum fără destinație.

– Cristian